Va povesteam in articolul precedent ca am avut ocazia sa merg pentru 3 zile la Carnavalul de la Venetia. Am ajuns inca din prima zi a carnavalului, dar nu am avut sansa sa fiu in Piata San Marco la ora 12, cand a fost deschiderea festiva. Tema de anul acesta a carnavalului a fost ‘’Vive in colore’’ , adica ‘’Traieste in culori’’. Anul trecut Romania a fost invitata de onoare la Carnavalul de la Venetia, participand la 3 concerte , unde salile au fost aglomerate. In drum catre aeroport, la radio, am auzit ca si anul acesta Romania va fi prezenta cu costume si masti populare, expozitie gazduita la Scuola Grande di San Teodoro. Sincer, nu stiam locul unde se va petrece acest eveniment, asa ca nu am acordat foarte multa importanta acestei stiri.
In schimb, in drumul nostru de la Piata Roma, catre San Marco, prin Cannaregio, inca din prima zi am descoperit celalalt loc in care avea loc o alta expozitie de arta populara romaneasca . Atentia mi-a fost atrasa in primul rand de steagul tricolor, care se afla arborat la ‘’Casa Romaneasca’’, dar si de un mare afis in care aparea o pereche de tineri imbracati foarte frumos in port popular romanesc!
‘’Casa Romaneasca’’ se afla intr-un vechi palat , care dateaza din secolul al XVI lea. A fost inaugurat in anul 1930, de catre istoricul Nicolae Iorga, avand foarte multe camere, mobilate foarte frumos, dupa moda vremii, in care frecvent se intalneau artisti, studenti si cercetatori romani. O idee excelenta, as zice eu! Chiar il descoperisem intamplator in vizita precedenta, din august, atragandu-mi atentia o placuta comemorativa din marmura, care amintea de contributia lui Nicolae Iorga la acest edificiu. Din pacate dupa 1945, acest palat se deterioreaza si cu timpul incepe chiar sa se ruineze. Dupa mai multe insistente ale statului Italian, statul roman reuseste dupa Revolutia din 1989 sa se ocupe de renovarea lui si in anul 1992 se redeschide, iar Casa Romaneasca ia denumirea de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica.
Acum aici sunt gazduiti student romani la Facultatea de Istorie si de Arte, exista o biblioteca impresionanta, chiar au si 2 reviste in limba romana. Au loc spectacole de teatru, concerte, serate, expozitii si conferinte. Studentii de la Universitatea Ca’ Foscari din Venetia au aici cursuri de limba romana si cultura si civilizatie romaneasca.
Deci, in acest palat, pe strada, la parter, era gazduita Noua Galerie de arta populara romaneasca! Un lucru cu care m-am putut mandri. Deasupara flutura tricolorul, iar pe usa era afisul acela mare si atragator cu tanara pereche in frumosul port popular romanesc. In vitrine erau expuse cateva masti populare romanesti, care si ele atrageau atentia, pentru ca se deosebeau total de ce exista pe strazile Venetiei.
Inauntru era doar un vizitator si un mester popular, care facea demonstratii de creare a mastilor populare.Pe peretii interiori erau expuse alte creatii textile, diferite covoare si imbracaminte traditionala din anumite zone ale Romaniei, multe confectionate din lana. Am mai trecut pe acolo si in ultima zi, pentru ca era in drumul nostru, dar atunci nu era nimeni inauntru, decat acel mester popular. Casa Romaneasca nu se afla departe de Gara Santa Lucia din Venetia, ci doar la cateva minute de mers pe jos.
In plimbarea noastra din prima zi am gasit fara sa vreau si celalalt loc important, Scuola Grande di San Teodoro, unde sambata a fost deschisa expozitia cu costume traditionale de ceremonie. Tot acel afis mare, cu perechea de tineri in port popular mi-a atras atentia si chiar am fost mandra ca pe strazile Venetiei pot intalni astfel de lucruri.
Bucuria aceasta nu a durat foarte mult, deoarece renumele nostru ca natiune in Italia a avut mereu de suferit. De data aceasta a trebuit sa fiu martora unui eveniment destul de socant, as putea spune. Nu e un eveniment fara precedent, doar ca eu nu eram pregatita sa ma confrunt in vacanta cu astfel de situatii.
Am fost de nenumerate ori in Italia ca turist. Uneori prietenii, acasa, ma intrebau daca am avut vreodata probleme din cauza nationalitatii, stiind ca noi nu suntem preaiubiti in acesta tara, din cauza prostiilor pe care le fac unuii dintre noi, aflati aici la munca, la cersit, sau la furat. Adevarul este ca absolut niciodata nu am avut nici un fel de problema, atat cat am interactionat eu cu localnicii si nu am vazut nici un fel de retinere in atitudinea lor cand ma intrebau din ce tara vin si le raspundeam foarte sigura pe mine ca vin din Romania!
Dupa ce am asistat la activitatile organizate in Piata San Marco, pe scena improvizata undeva in apropierea celebrei Cafenele Florian, ne-am gandit sa ne ducem sa vizitam Muzeul Naval, care era undeva in apropiere, in Arsenale, mai exact peste vreo 6 poduri.Trecem de Puntea Suspinelor si de Monumentul Eroilor, apoi ne oprim sa ascultam cum canta aici o formatie din America de Sud. Fiind fascinata de frumusetea costumelor de epoca, care mai de care mai interesante, ma opream des sa le mai fac cate o fotografie celor care imi atrageau atentia. Si uite-asa, uneori ma mai pierdeam de sotul, ramanad cativa pasi in urma, prim multimea de turisti. La un moment dat, am fost invitata de doua personaje feminine ( alt cuvant chiar nu am gasit ca sa le definesc ), ca sa ma fotografiez cu una dintre ele, celalata fiind foarte ‘’amabila’’ , oferindu-se sa ne faca ea poza. Acestea vorbeau foarte prost intr- un amestec universal de limbi: spaniola – franceza – italiana si erau postate pe malul Canalului Grande si imbracate de carnaval, in rochii de epoca. Care epoca??? Veti vedea….cea contemporana:)
Amabilitatea lor fortata si asa zisa atentie pe care mi-o acordau mi se parea dea dreptul ciudata, daca nu chiar dubioasa. M-am scuzat in engleza, spunand ca revin, pentru ca m-am pierdut in multime de sotul. Dupa ce am facut cativa pasi, una dintre ele ii spune celeilalte in romaneste: ‘’ Il cauta pe barbasu’ ‘’ ! Cand imi intorc privirea, jos, la picioarele lor, vad in fata fiecareia un cosulet in care altii le punea bani. Deghizate in printese, imbracate in rochii lungi si largi, stralucitoare, facute din cel mai ieftin saten la croitoresele din cartier, cerseau bani la carnaval, unde nimeni nu facea asa ceva! Nimeni aici nu cerea bani ca sa-l fotografiezi ! Lumea petrecea ! M-am indepartat de ele si i-am povestit sotului ce am descoperit, cu durere si tristete. A zis sa fiu multumita ca nu am ramas si fara aparatul foto, ca daca ii dadeam uneia sa imi faca poza cu cealalta….poate fugeam dupa ea! Dupa ce am vizitat Muzeul Naval ne-am intors tot pe aici si am inteles ca ….suntem printre ai nostri. La picioarele unui pod din nou un compatriot, travestit in statuie vie, cu farfuria de pus bani in ea.
Mai incolo, cele doua ‘’printese mioritice’’, isi inversase rolurile, una statea pe o lada, pe jos, cu rochia maturand asfaltul, patata vizibil chiar in fata, mancand cu pofta un sandwici, iar cealalta era cu inca o ”printesa” in rochie mov, tot la marginea Canalului Grande, in apropiere de statia de vaporetto San Zaccaria. Aveau si inspiratie, stateau aici ca sa faca bani, pentru ca in spatele lor era o priveliste extraordinara pentru ochiul unui fotograf, era insula San Giorgio Majore! Uitandu-ma la pozele lor pe care le voi atasa aici, vad campanila bisericii chiar langa capul uneia dintre ele. Domnitele pletoase si ciufulite aveau masti sau ochelari de carnaval. Langa ele , aparu si ‘’seful’’ , imbracat in costum de ginerica, cu fata manjita de crema alba, intretinandu-se cu un irlandez batran, vorbind toate limbile pamantului, pe care probabil, isi pusese in gand sa-l ‘’aranjeze’’.
Le-am facut 2-3 poze. Era tot mai aglomerat la acea ora. Pletoasele se tot indoiau pe acolo, tot in figuri, ca niste vedete, fiind fotografiate de turisti. Multi fiind in prima zi, inca nefamiliarizati cu mersul treburilor la carnaval si puteau fi pacaliti usor, cerandu-li-se bani in schimbul favorului de a se fotografia cu ele.
Dintr-o data, toate au rupt-o la fuga de ziceai ca mananca pamantul ! Veneau carabinierii !!!
Era foarte greu sa poti fugi cu asa o rochie lunga, care pe dedesubt mai avea si cercuri de plastic, ca sa stea rochia umflata! Si mai trebuia carata si lada pe care stateau cocotate si cutiile de strans banii! Aratau ca naiba asa, imbracate de carnaval, alergand disperate cu poalele-n cap, de li se vedeau toate dedesubturile!
Toti trecatorii erau consternati, nu stiau ce s-a intamplat! Multi erau cu obiectivul pe ele, pentru ca restul persoanelor in costume de carnaval erau linistite, fiecare vazandu-si de treaba lor, numai ele fugeau ca din gura de sarpe. Era in apropiere intrarea pe o straduta ingusta de 1 m si pe acolo au disparut si … duse au fost!
Acest incident mi-a lasat un gust amar si mi-a umbrit oarecum bucuria acelor zile traite la Carnavalul de la Venetia. De ce? Pentru ca doare cand vezi cum dintre toate nationalitatile care existau acolo, la carnaval, doar ai nostri sunt mai rai si mai hoti, neobosindu-se sa pacaleasca pe altii nici macar acum, la acest eveniment remarcabil, cand lumea a venit sa se bucure si sa petreaca! Faptul ca iti alegi pentru carnaval un costum si o masca, nu-ti poate ascunde decat infatisarea, iar caracterul te tradeaza prin actinuile tale de cele mai multe ori! A imbraca un costum frumos sau scump, ori o rochie de printesa nu te face mai nobil, pentru ca gesturile si atitudinea te vor trada exact cand nu te astepti!
Foarte interesantă povestea duduilor deghizate în „prinţese” 🙂 Românii din păcate trebuie să iasă cu ceva in evidenţă, de obicei cu ceva jenant…
N-am ajuns la Veneţia niciodată în această perioadă a anului, deşi îmi doresc. Trebuie să fie foarte frumos.
Chiar dacă această vizită ţi-a lăsat la final un gust amar, cred că ai avut parte de o experienţă frumoasă pe care merită trăită o dată în viaţă de orice călător.
Cora, crede-ma ca am avut un soc, intai cand le-am auzit vorbind vorbind romaneste, dar cu cosuletul de colectat bani jos, imbracate in printese si a doua oara cand le-am vazut ce penibile erau cand fugeau de carabinieri si toata lumea le poza si filma.
Eu iti multumesc pentru acest articol, m-a ajutat sa le reperez pe impostoare inca din vaporeto si am asteptat sa fac poze adevaratelor costume de carnaval.
Si acum realizez ca am trecut si pe langa expozitia romaneasca, acum era tema TRansilvania 🙂
Ma bucur sa aud asta! Cand ai fost acolo?
5-8 februarie. Doar ce m-am intors, am avut parte si de aqua alta dupa care trag acum cu antibiotic. Dar nu regret nici o clipa si m-as intoarce oricand in aceleasi conditii 🙂
Ma bucur ca ai reusit sa vezi Venetia la carnaval. Sa stii ca in subconstientul meu si eu imi doream sa prind o data aqua alta, dar nu am reusit,cu toate ca am fost de 4 ori si voi mai merge inca o data in aprilie,ca un mic popas in drum catre insula Ischia.Sper ca ti-a trecut raceala!