Albania, o noua provocare

Este  bine sa cunosti cate ceva dinainte  despre orice tara pe care doresti sa o vizitezi ! Cand am plecat sa vizitez Albania nu stiam mare lucru despre aceasta tara. Stiam ca albanezii fac cea mai buna paine si ca imnul lor national ‘’Pe-al nostru steag e scris unire’’ este compus de Ciprian Porumbescu. Ca a fost o tara cu o istoria si cultura  fascinanta, dorita si stapanita de multe popoare, de-a lungul timpului.  Albania inca mai sufera dupa Razboiul din Kosovo, cand o mare parte din albanezii din Kosovo s-au refugiat aici. O tara misterioasa din  Balcani, cu munte si mare…Albania50

Ideea de a vizita Albania imi incoltise in minte mai demult, cam de vreo doi ani, cand…aflandu-ma intr-o vacanta in Grecia, in insula Corfu, am urcat pe cel mai inalt varf – Pantokrator , iar de acolo dintr-un anumit unghi se vedea foarte bine Albania. Se faceau si de acolo excursii pentru o zi cu un grup organizat si cu ghid in limba engleza  si pretul era  50 de euro.  Bineinteles ca nu am reusit atunci sa ne impartim atat de bine cele 7 zile ale sejurului, pentru ca ispitele sunt mari in insulele ionice. Ne-am gandit ca la plecare vom schimba traseul de intoarcere spre Romania si ca in loc de Macedonia, vom tranzita Albania, apoi  ne vom  intoarce prin Muntenegru si Serbia. Dar n-a fost deloc asa, pentru ca ne-a ispitit Parga si din nou Lefkada si in loc sa o luam spre casa, am virat invers pentru alte cateva zile  de vacanta. Si nu regret!Albania60Albania59

 Ca sa mergi in Albania cu masina este un lucru cat se poate de simplu. Pe langa buletin sau pasaport,  nu mai ai nevoie decat de aceleasi formalitati necesare trecerii oricarei frontiere. Dar nu uitati sa aveti bifata si Albania in Cartea Verde.Albania15

Anul acesta ne-am petrecut o vacanta frumoasa la Marea Adriatica, mai exact in Budva. O statiune frumoasa, asezata  strategic pentru cei care nu se multumesc doar sa stea lenevind prea mult pe-un sezlong, mangaiati de soarele mediteranean, ci doresc sa mai si viziteze cate ceva si prin imprejurimi. Si,  intr-una din zile am ales sa mergem mai la nord, adica in Croatia sa vedem Dubrovnikul , pentru ca in 2 ore ajungeam acolo cu masina. In alta zi,  ne-am gandit de ce nu am merge si pana in primul oras din Albania? Pentru ca tot la 2 ore era si granita albaneza si cu aceasta ocazie mi se mai implinea inca un vis mai vechi. Dar pentru cei care nu au masina, e bine de stiut ca din Budva se poate alege o excursie optionala  cu autocarul in Albania.Albania3

Deci de acasa ne pusesem acest lucru in plan, pentru ca am mers la Asigurari sa ne treaca si Albania in Cartea Verde. Prietenii care au auzit unde vrem sa mergem se tot mirau, curiosi fiind ce o sa pot eu vedea intr-o tara precum Albania? Unii incercau sa ma convinga sa-mi schimb planul , cu diferite bancuri cum ca-n Albania n-au nici geamuri la trenuri, ca nu e o tara sigura, ca se circula haotic, dar….n-au reusit. Toate argumentele lor n-au facut decat sa ma provoace si mai mult! Intr-o dimineata de iunie, imediat dupa micul dejun , am si pornit intr-acolo. Am ales drumul paralel cu marea, catre sud, oprind de cateva ori unde ne fura peisajul si va dau cuvantul de onoare ca daca eu eram la volan nu mai ajungeam in ziua aceea in Albania, pentru ca as fi oprit foarte des. Prima oprire a fost in locul de belvedere al insulei Sveti Stefan , apoi in Sutomore, in Bar si apoi ne-am indreptat catre Ulcin. De acolo am parasit litoralul si am luat-o inspre nord, catre Krute. Ne-am cam intors din drum de vreo doua ori pentru ca am cerut informatii despre drum unor trecatori si ne-au indrumat gresit  si in final de acolo am mai avut inca vreo jumatate de ora de mers pe o sosea asfaltata buna, dar cam ingusta si pustie, care trecea prin cateva sate pitoresti, care erau pline la strada cu pomi de  rodii infloriti .Chiar ma obsedau cat erau de frumosi pe marginea drumului ca am si rupt o crenguta si am asezat-o pe bord, unde acolo a ramas pana seara. Cand ma gandesc la Albania, imi vin in minte pomii aceea frumosi, cu flori  caramizii. Albania 1Albania52

 Am oprit in Krute si am cumparat de la sosea smochine uscate insirate pe ata, care erau tavalite prin zahar brun, foarte bune si am cerut din nou informatii despre vama Sukobin. Se putea cumpara de la sosea si masline, ulei de masline , cirese si alte fructe.Ii  apreciez pe acesti oameni care au rabdarea sa astepte sub soarele arzator  momentul cand un sofer binevoieste sa puna frana si se opreste la el sa cumpere cate ceva. Pe drum din nou turme de capre, oi ,chiar si-un magar a iesit in intampinarea noastra! Din sens invers rareori venea cate o masina, iar de depasit …nici atat. Albania2

Am ajuns la vama si ne-am amintit ca nimeni nu luase de la hotel asigurarea de sanatate si citisem pe un site ca ni se va cere aici. Stateam ca pe ghimpi sa vedem daca suntem in regula sau nu. Aveam si buletinele, dar si pasapoartele, pe care le tineam  sa le aratam doar daca vom fi intrebati. Aveam ceva emotii, recunosc. In vama nu era nici o masina, doar noi.  Imi imaginam ca cele doua vami sunt separate si ca intre ele exista ‘’fasia’’ cum ii spunem noi, sau teritoriul neutru. Dar dupa ce ne-a facut verificarea actelor la vama muntenegreana, un functionar a dat actele noastre  printr-un ghiseu alaturat mai departe, noi crezand ca acolo sunt vamesii.  Dupa cateva minute ni s-a dat voie sa plecam, urandu-ni-se ‘’Drum bun’’ ! Deci  dupa ghiseu alaturat era chiar  vama albaneza  si treaba a mers foarte repede. Nu se plateste nici o taxa de 10 e la intrarea in tara cum stiam eu.Albania54

 Eram in Albania, deci o noua provocare! Ma asteptam sa intalnesc dupa frontiera o alta lume, asemanatoare cu cea descoperita  atunci cand am ajuns la  Linia Verde in Nicosia (Cipru), trecand din partea greceasca in cea turceasca. Asta daca ma luam dupa ce citisem pe internet. Adica multa saracie, mizerie si lucruri misterioase. Mult mai rau ca la noi . Dar n-a fost chiar  asa!Albania48Albania47

Cum am trecut granita, pe langa steagul lor mai era si-o o harta imensa a Albaniei . O femeie pastea vaca chiar acolo si un nene insista sa ne vanda fructe. Alaturi , un buncar, singurul pe care l-am vazut, chiar la iesire din vama, pe dreapta si stiam ca ele sunt vizibile mai peste tot. Niste copii pe biciclete in Muriqan ne fac bucurosi cu mana, vazand un numar ciudat( pentru ei) de masina. In spatele nostru o masina cu doua steaguri mari fluturand pe ambele parti ale masinii. Zarim si primele moscheie!Albania49Albania53Albania51

In stanga-dreapta soselei sunt campurile inverzite, lucrate frumos . In departare se zaresc  muntii. Case noi si case vechi ca peste tot, dupa posibilitati. Ajungem si in Zusi  , unde iarasi  noul cu vechiul se impletesc  surprinzator. O fabrica dezafectata la sosea, iar putin mai incolo o constructie noua , plina de maretie, asemanatoare unei cetati. Imaginea cu fabrica pustie, fara geamuri nu e ceva nou pe lume, pentru ca si la noi in tara sunt zeci de astfel de cazuri  pe langa care trecem zilnic si ne intristam. Nici pungile aruncate cu gunoi , pe marginea lacului unde am oprit  nu ne erau straine. De ce ne credem noi mereu  mai cu mot in frunte?La capitolul sosele suntem chiar in urma lor. Ma rog , din ce am vazut eu in ziua aceea.  Si la capitolul preturi la fel.

Albania18Albania17Albania20Albania21Am ajuns la o intersectie mare. In fata noastra se inalta mareata Cetatea Rozafa, una dintre cele mai frumoase cetati din Albania, a carei legenda este asemanatoare cu cea a Mesterului Manole. O luam spre dreapta, catre orasul Shkoder, cel mai apropiat oras de  granita cu Muntenegru si cel  mai mare oras din nordul Albaniei.  Dar si unul dintre cele mai vechi din Europa! Cautam intrarea la cetate si o vizitam. E destul de sus, iar privelistea de acolo este extraordinara. Despre ea, si despre Shkoder doresc sa scriu cate  un articol separat, pentru ca am o multime de fotografii frumoase si….poate va voi convinge sa vizitati si voi Albania, mai exact Republica Albaneza sau Tara Vulturilor cum  mai este denumita! Este construita pe un deal, la inaltimea de 130 m, iar la poalele ei se poate observa  confluenta raurilor Buna si Drini. Cetatea este de fapt o ruina, cu o capela din secolul al XII llea si containere din secolul al XV lea , care impresioneaza prin frumusetea vestigiilor pastrate si prin panorama asupra Lacului Skadar,  care de sus pare atat  de imens, de frumos si de albastru, de ai impresia ca este marea! Albania22Albania23Albania19Albania33Albania28Albania30Albania32Albania24Albania26Albania29Albania25Albania27Albania31Albania38Albania34Albania35Albania36Albania37

 Ne indreptam catre centrul orasului Shkoder, cu aparatul de fotografiat  deschis in permanenta. De peste tot se zareste din nou, cetatea! Cautam indicatorul de centru si oprim sa ne informam la un aprozar stradal. Ne-am descurcat perfect cu limba, vorbind sarbeste si englezeste. Majoritatea din zona apropiata frontierei vorbesc  limba sarba. Nu am schimbat euro in leka, am platit in euro si la cetate si in oras la restaurant sau la magazinele de suveniruri.Albania41Albania45Albania14Albania39Albania40Albania42

Centrul orasului arata frumos, ca oricare oras european.

Albania46Albania44Albania10 La periferie, ca peste tot mai sunt si blocuri vechi, care necesita renovare.

Albania13Noutarea este reprezentata de slujba de la moscheia din centrul pietonal, care rasuna la difuzoare pe strazile din jur.

Albania11 Oameni prietenosi si amabili. Mi s-a terminat curentul din aparatul de fotografiat si l-am lasat la chioscul de ziare sa-l puna in priza si  mi l-au incarcat. Chiar si politistii au foat draguti. De circulat , daaa, chiar se circula haotic. Biciclistii fac legea si soferii conduc cu mare prudenta din cauza lor. Nu m-am uitat dupa Mercedesuri, pentru ca stiam ca sunt nelipsite. Nici dupa spalatorii auto si acelea existand in numar foarte mare.Ne-am plimbat prin zona pietonala si mai pe cateva strazi din jur,  am admirat arhitectura cladirilor,am oprit la o inghetata, am cumparat mici suveniruri  si am facut multe fotografii.  Nu am intalnit cersetori si nici nu am avut vreun incident cu tiganii albanezi, priceputi in ale furatului.Albania43Albania4Albania6Albania7Albania9Albania5Albania8Albania12

Trebuia sa ne intoarcem.Drumul spre vama devenise mai animat, erau si cateva autocare din Muntenegru care se intorceau cu tursti. Pe drum am oprit la un magazin alimentar sa-si ia sotul o bere albaneza si eu cate ceva. Nu am vazut miei la protap, pe marginea drumului si nici chioscuri care vand carne de oaie, cum ma asteptam. Probabil pentru era foarte cald, fiind luna iunie. La vama am stat cateva minute , pentru ca erau 3-4 masini si am trecut fara nici un fel de problema. Intram din nou in Muntenegru, de data asta prin Albania. Spun asa , pentru ca din tara am intrat la dus  din Serbia, iar cand am fost la Dubrovnik prin Croatia. Niciodata nu am avut probleme!Albania55

  Vazusem in fuga pe harta o scurtatura ca drumul sa nu ne mai duca iarasi prin Ulcin, ci sa ne scoata undeva la Bar, dar trebuia sa o luam la dreapta putin inainte de a intra in Krute. GPS-ul era descarcat si sarise si siguranta . Dar am luat prea din timp  dreapta si am gresit , ne-am dat seama abia dupa vreo jumatate de ora cand altitudinea crestea vazand cu ochii, iar in dreapta aparuse Lacul Skadar,cel mai mare lac din Balcani, in toata splendoarea lui. Si despre el as dori candva sa scriu un articol separat. Am ajuns in Budva pe inserat, pentru ca drumul acesta a fost mai lung , dar deosebit de frumos. Albania56Albania58

Ma bucur nespus ca am reusit sa vad un coltisor din Albania, chiar daca nu am vazut partea de litoral. Acolo orice oras este la maxim 2 ore de mare. Eu chiar imi doresc un sejur In Albania , la mare, dar undeva mai in sud, in singura lor insula- Sazan, sau chiar in statiunea Vlora, care am auzit ca este de vis, fiind asezata chiar in locul unde Marea Adriatica se intalneste cu Marea Ionica.Albania57

20 comentarii

  1. Foarte frumos acest articol si deasemenea pozele care-l insotesc.
    Am petrecut si eu in vara aceasta un concediu in Albania si am ramas placut impresionat de ospitalitalitatea albanezilor despre care nu stiam aproape nimic.
    Hotelurile si restaurantele lor pot rivaliza cu succes cu cele din tarile occidentale, cu singura diferenta ca aici preturile sunt cam la un sfert fata de cele practicate de suratele lor.
    Ma voi intoarce aici cu mare placere pentru ca au foarte multe lucruri de aratat si locuri frumoase de vizitat.
    Atasez cateva linkuri spre albumele mele cu poze din Albania de pe pagina mea de facebook.
    Nu stiu daca politica blogului permite acest lucru. Daca nu-i voie imi cer scuze si te rog sa le stergi.
    https://www.facebook.com/popescu.borsa/media_set?set=a.481355015284095.1073741879.100002288019851&type=3
    https://www.facebook.com/popescu.borsa/media_set?set=a.469172746502322.1073741877.100002288019851&type=3
    https://www.facebook.com/popescu.borsa/media_set?set=a.468824749870455.1073741876.100002288019851&type=3
    https://www.facebook.com/popescu.borsa/media_set?set=a.466742603412003.1073741869.100002288019851&type=3
    https://www.facebook.com/popescu.borsa/media_set?set=a.466253886794208.1073741864.100002288019851&type=3

  2. Mi-a placut foarte mult articolul. Am crezut ca sunt singura pe lumea asta care isi doreste sa vada Albania 🙂
    Felicitari pentru tot blogul ! Imi pare bine ca te-am descoperit.

  3. Si eu ma gandeam la Albania, mai ales ca se vede frumos din Corfu, de pe Pantokrator. Mi-a fost cam teama pana acum sa merg acolo, dar site-ul tau ma incurajeaza si chiar mi-au placut foarte tare imaginile.

  4. Intru direct in subiect, laudele pentru articol si fotografii sunand ca un pleonasm pentru aprecieri!Zici Georgiana – zici superrrr! Deci, iti mai aduci aminte (doamna), cum ati platit, cu cardul, primesc si euro sau ati schimbat valuta?
    Multumesc.

    1. Merci,Andrei!Am platit in euro, dar nu in toate locurile primesc euro!Intrarea la cetatea Rozafa in euro,dar si la suveniruri si la inghetata la fel!Nu am folosit cardul in Albania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *