Festivalul tobosarilor de la Čoka (Serbia)

S-a deschis temporar granita la Valcani (judetul Timis) pentru a sarbatori ‘’Zilele orasului Čoka’’, din Serbia, astazi 14 septembrie si maine, de la ora 8 pana seara la ora 19. Acest lucru a fost posibil prin dorinta ambelor autoritati publice si cu aprobarea Inspectoratului  General al Politiei de Frontiera Romane. Am aflat vestea dintr-o postare pe Facebook si nu eram foarte sigura. Dupa cateva telefoane m-am convins ca e adevarat si cred ca un astfel de eveniment era mai  bine  primit daca ar fi mediatizat din timp.

Se poate trece atat cu buletinul, cat si cu pasaportul.  Din Sannicolau-Mare se merge prin Dudestii –Vechi, apoi urmeaza Valcani. Drumul de la Valcani pana la vama este foarte rau, dar cu viteza mica …ai sanse sa ajungi in Serbia! M-am temut ca va fi problema dupa vama, in Serbia, pentru ca in urma cu vreo 20 de ani, in vremea cand vama functiona zilnic,  era un drum de tara acolo si surpriza a fost una placuta sa constat ca acum la ei problema asfaltului s-a rezolvat. In vremurile vechi, cand nu exista frontiera in aceasta zona, din povestile strabunicilor,  taranii din satele romanesti vecine Serbiei de azi, mergeau frecvent la targurile de animale de la Mokrin , cu carutele trase de cai ,unde vindeau sau cumparau  produse si animale de la ei !

Din pacate vremea a fost capricioasa si cam toata dupa amiaza a ploat marunt. Dar asta nu m-a oprit, pentru ca m-am bucurat cand am aflat ca pot merge din nou pe traseul acesta pe care prin anii ’90 mergeam frecvent, in vremea embargoului si nu numai. ‘’Prietenii stiu de ce’’!!!

Čoka este un orasel din provincia Voivodina, din Serbia, unde populatia este formata din maghiari si sarbi. Pe langa festivalul tobosarilor, ei mai sunt renumiti si prin concursul de mancat carnati. Ma refer la capitolul distractie, doar. Cum se ajunge la  Čoka : dupa ce ai trecut vama de la Valcani-Vrbica, mergi un pic pe drumul nou asfaltat  si dai in soseaua care vine  din stanga  de la Kikinda si iin dreapta merge catre Čoka –Senta , dar mai intai lasi in dreapta pe  Crana Bara si apoi treci prin Banatski Monostor . Majoritatea denumirilor de localitati, cat si alte indicatoare turistice sunt scrise in ambele limbi ale populatiei conlocuitoare. De la vama in 10 minute ai si ajuns.

Am gasit cu greu un loc de parcare, in apropiere, pentru ca Festivalul Tobosarilor din Coka se desfasoara fix in centrul orasului si circulatia era oprita pe soseaua principala si se circula pe rute ocolitoare. Aveam destule amintiri in Coka, care…de cum am coborat, m-au coplesit. E uimitor cum unele lucruri raman vii in memorie, chiar daca peste ele se cern anii. Am cautat mai intai sa schimbam euro in dinari si am gasit la un restaurant in centru. De 10 euro primesti 1100 de dinari.

Misterul ceauneleor  din Coka

 Ne bucuram ca in ciuda vremii urate lumea petrecea. In mijlocul strazii era amenajata scena si decorata rustic cu de-ale toamnei daruri. Pe ambele parti ale strazii erau multe chiocuri cu produse de vanzare si  mese  cu oameni care petreceau. Mirosul de mancare buna imi gadila narile si chiar ma gandeam ca nu plec de aici pana nu mananc ceva bun, ceva traditional. M-am intalnit cu o cunostinta care mi-a zis ca fost in Senta, orasul invecinat,sa manance, ca aici doar ceaune sunt! Ma gandeam eu…oare de ce nu i-o fi placut ei mancarea la ceaun, ca eu daca mai stau mult si lesin de pofta?! Si tot mergeam de colo –colo si imi aruncam privirea peste tot cam ce fierbe prin ceaune, unele erau pe lemne, altele pe butelie, dar peste tot predomina gulasul de porc, vita sau oaie. Si nu ma puteam hotara la care sa ma opresc.

Ceea ce mi-a atras din nou atentia  era faptul ca nimeni nu te invita sa cumperi si erau grupulete de 4-6-8 persoane la mese  si nu era ordinea aceea pe mese  ca la tarabele de la alte festivaluri, era cam ca-n familie. Dupa aceea sotul a intrebat si am aflat adevarul (cam dureros pentru noi), ca s-au strans grupuri de prieteni din oras si si-au pregatit doar pentru ei mancarea. De aceea erau ceaunele cam mici si pe jumatate pline. Stiam eu cam cum  trebuie sa fie, din Ungaria, ca le descopar iute, fara GPS, dupa miros!

Suparati fiind pe situatie , am tras o tura sa vedem cam ce e de vanzare , am facut cateva fotografii si ne-am oprit sa ascultam muzica sarbeasca veche la o formatie, pe scena. Inainte de a veni aici am dat pe internet de-un ziar sarbesc, unde era scris despre traditia tobosarilor din Coka  si aparea si-o poza a unuia care era cel mai vechi. I-am retinut figura, pentru ca…nici n-ai cum sa i-o uiti si iacata-l in fata mea pe deda cu mustacioara, in costum popular !!!!! O mandete de om ! Sa nu credeti ca l-am pozat pe furis, am si stat un picut la vorba cu el. E un om tare sociabil si vesel. A facut si-o poza cu mine, acolo in fata scenei, la dorinta mea. Apoi inca una la dorinta lui, dar nu oricum, ci pupandu-ma pe obraz! Si-mi veni pentru a nu stiu cata oara in minte proverbul cu ‘’ Cal verde si sarb cuminte nu exista’’!!!

Dupa aceea ne-am dus si noi in Senta, ocolind drumul stiut, din cauza ca circulatia era si acolo inchisa si am iesit pe la gara si in 5 minute treceam podul peste Tisa si intram dupa 20de ani  in orasul Senta, unde si aici aveam un car de amintiri. Si eu si sotul! Dupa ce ne-am plimbat ceva timp pe strazile preferate, printre stropii de ploaie, ne-am luat cate o pljeskavita, mancare nationala, un fel de chiftea din carne de vita fripta pe gratar, cu de toate peste ea si apoi bagata-n chifla. Si cate 2 cupe de inghetata la cornet, fix de la acealasi magazin de la care cumparam si in urma cu 20 de ani . Si aici era plin de romani. Apoi am mai cascat gura la o nunta, ca era doar sambata, sa vedem si noi cum se prezinta  lumea din alte locuri la ‘’gostie’’!

Cu ochii la ceas constatam ca e deja ora 18 si la 19 se inchide vama. Am plecat , dar nu catre vama , ci am mai oprit din nou la Coka , la festival , sa-i luam din nou  pulsul. De data asta, pe scena se canta ungureste , foarte frumos si lumea era din ce in ce mai multa, atmosfera mai faina, ca se apropia seara.

Am fi mai stat si noi, ca ne placea, dar asta ar fi insemnat sa intram in tara pe la vama din  Jimbolia, in acest caz  si ocolul era destul de mare si asa ca am dat bice si…la Vrbica cu noi. Inainte de pod am observat pe stanga un bucar , asemanator cu cele vazute prin Albania si l-am fotografiat. N-am mai vazut prin Serbia asa ceva!

Ajungem la vami si ni se cere sa deschidem portbagajul . Intrebam daca trecerea din aceste doua zile e chiar temporara sau …sa speram la mai des si  aflam ca daca acest lucru prezinta interes …s-ar putea ca acest vis sa nu ramana pe viitor doar la faza de vis! Atunci Doamne’ajuta, vom manca si noi mai des pljescavita de la mama ei ! Vom merge mai des la plimbare la Senta, la Subotica sau de ce nu in statiunea Palic, care este destul de aproape !

Totusi numarul de masini cu numar romanesc era mare. Nu acelasi lucru pot spune si despre sarbi. Sau ei erau in sarbatoare, nu erau curiosi cum arata Valcani-ul, care la intrarea dinspre Serbia nu are nici macar un indicator cu denumirea localitatii mai de Doamne’ajuta. Are unul mic facut pe-o coala A4 , invelit intr-o folie si batut in cuie pe vechiul suport. Regret ca nu l-am fotografiat! Cam asta au vazut strainii care au intrat azi dinspre Serbia!  Pentru ca vrei-nu-vrei  si Valcani este o poarta de intrare in Romania.Si de multe ori chiar conteaza si prima impresie, nu-i asa?

In concluzie mie mi-a placut! Mai putin faza cu ceaunul! Am mai fost si in primavara la un astfel de eveniment, la Triplex Confinium, dar atunci  am fost la Novi Knezevac.