Cazare in Halkidiki – Douvas House, o mare dezamagire

Prima mea rezervare de cazare de la Booking.com  s-a dovedit a fi un mare esec! Iar esecul are si-un nume: DOUVAS HOUSE! Dupa o vacanta frumoasa  petrecuta in Grecia, in peninsula Halkidiki pe bratul Athos, intre localitatile Ouranopolis  si  Nea Roda, unde am avut o cazare excelenta, cu demipensiune, ne-am gandit ca parca am fi mai stat vreo 2 zile undeva si ne-am rezervat un apartament cu 2 dormitoare la pretul de 100/e pentru 2 nopti. Eram cu masina cu prietenii nostri cei mai dragi si ne-am gandit sa alegem o cazare cu gril si chicineta, in cazul in care cumparam peste proaspat si fructe de mare din port si sa avem unde le pregati. Era inceputul lunii septembrie, era extrasezon, dar vremea a fost buna.Douvas House-Toroni22

Localizarea

Douvas House se afla tot in Halkidiki, dar pe bratul din mijloc al peninsulei, pe partea vestica, in localitatea Toroni. Ca sa ajungem de pe bratul Athos am mers pe soseaua care leaga cele doua brate, apoi am venit prin partea estica a peninsulei, facand mai multe opriri. Mai intai am oprit in portul Ormos Panaghias, de unde ne-am cumparat mai multe sortimente de peste proaspat, calamari si midii, pe care vanzatoarea de la magazin ni le-a si curatat si ne-a dat si pungi cu gheata si le-am pus in geanta frigorifica, in portbagaj. Apoi… nu puteam trece nepasatori pe langa doua dintre cele mai frumoase plaje din Halkidiky  Karidi Beach si Portokali Beach. Dupa aceea nu am oprit pana la extremitatea sudica a bratului Sithonia, la Kalamitsi, unde-mi beau intotdeauna frappe-ul, sub o masa cu umbrela din frunze de palmier uscat  si cu privirea cufundata in albastrul Marii Egee si pe coastele golase din imprejurimi. As fi ramas acolo toata ziua, dar gandul la pestele din portbagaj si foamea, care deja imi trimitea sms-uri, ma facea sa ma ridic si sa mergem iute catre locul de cazare: Toroni!Douvas House-Toroni17Douvas House-Toroni18

Cum ajungi

Greu, domle’ greu! Mai intai ne-am luat dupa descrierea de pe Booking, care era foarte clara:

’ Situat într-o grădină spațioasă, la 130 de metri de plaja de nisip din Toroni, Douvas House oferă unităţi de cazare…

…………………………………………………………………………………

Centrul oraşului Toroni, cu restaurante şi magazine, se află la 500 de metri.’’

Doar minciuni gogonate! Asteptandu-ne sa fie la 150 m de mare, am facut vreo 3 ture cat e soseaua  de lunga din Toroni, paralela cu marea  si GPS-ul se zapacea de fiecare data: ba ne zicea la dreapta , ba ne trimitea inapoi, prin capatul sudic al orasului pe unde am venit, pe langa ruinele cetatii. Dupa aceea, am iesit din nou la soseaua principala, situata mai sus, care leaga statiunile de pe coasta vestica, cautand si acolo vreun indicator sau in speranta ca vom gasi vreun indiciu sa ajungem odata la destinatie. Nimic, ne-am intors din nou langa mare si ne-am oprit la un supermarket si cu rezervarea in mana am coborat si l-am intrebat pe  casier daca ne poate ajuta. Acesta, cred ca mi-a citit nervii si foamea in priviri si a fost deosebit de amabil ( trasatura pe care o iubesc mult la greci) si a sunat la telefon  si a vorbit greceste cu proprietarii, care au spus ca in cateva minute vin acolo sa ne indrume.Douvas House-Toroni25

Cele cateva minute au fost vreo 10-15, sau asa mi s-a parut mie, pentru ca rabdarea mea de data aceasta nu a mai fost un punct forte. In final vine o blonda superba, tinerica, in jur de vreo 30 de ani, cu parul fluturand in vant,  imbracata lejer, ca la mare  si coboara dintr-o masina, dupa ce a oprit  in spatele nostru. Barbatiilor le faceau ochii ca girofarurile! Ne-a rugat sa o urmam. Ei zambeau strengareste, uitase de oboseala si de nervi si cred ca-si doreau nu doua nopti cazare acolo, ci un sejur prelungit! Pe blonda nu mi-a trecut prin cap s-o fotografiez,asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant! Ea era gazda noastra. Cei 150 de metri de la mare care erau specificati in reclama s-au dovedit a fi vreo 3-4 km, pentru ca blonda ne-a scos din oras prin partea nordica si ne-a dus pe niste drumuri pustii, intortochiate si ciudate  pana cand dintr-o data pune frana si zaresc sigla mult visata: Douvas House ! Acum intelegeam de ce a durat atat pana a venit ea inaintea noastra: Douvas House se afla la capatului unui drum infundat.Douvas House-Toroni26

Douvas House – ‘’enjoy the silence’’

Cam asa scrie pe panoul publicitar de la intrarea in Douvas House. Si chiar asa este,  linistea era la ea acasa, locatia aflandu-se in salbaticie, intr-o infundatura, undeva la marginea localitatii Toroni, intre boscheti de 2 metri si rareori cate-un maslin. Nici macar GPS-ul nu a putut gasi locatia. Asta e, dar sa vedem unde-i grilul, asta ne era in minte, daca pana acum totul s-a dovedit minciuna in reclama , macar sa avem unde sa frigem calamarii si pestii. Nici 150 m distanta pana la mare si nici 500 m pana in centru orasului nu erau, ci mult mai mult.Douvas House-Toroni5Douvas House-Toroni7Douvas House-Toroni3

Dotari

Douvas House este de fapt un ansamblu de case in aceeasi curte. Si uite ca da, grilul exista si chiar pot confirma ca se afla intr-o gradina frumoasa, intr-un spatiu generos,  plina cu plante de  yuka foarte inalte, multa verdeata si spatii de relaxare. Apartamentul nostru avea si chicineta complet utilata si frigider, nimic de obiectat, dar pe noi ne-a cazat intr-un corp vechi de cladire, primul pe dreapta,  unde restul mobilierului si dotarile nu semanau nicidecum cu fotografiiile numeroase de pe site-ul de rezervare. Dar eram prea distrati ca sa bagam toate nimicurile in seama!Douvas House-Toroni4Douvas House-Toroni8Douvas House-Toroni10Douvas House-Toroni6Douvas House-Toroni9

Sufrageria era mare, dar intunecoasa, decorata cu fel de fel de obiecte pe pereti: instrumente muzicale, o multime de icoane, iconite, crucifixe si bancnote din tarile de provenienta a fostilor clienti care au fost cazati aici. Baia era mica, veche cu obiecte sanitare urate. Cada  nu-ti inspira nimic ca sa te hotarasti sa intri in ea. Dormitorul cu pat matrimonial arata mai bine, asa la o o cercetare mai superficiala. In schimb sita de tantari de la geam era plina de gauri si toata noaptea prietenii nostri nu au putut sa se obihneasca.  Aveam intotdeauna la noi aparat de tantari, dar era prin nu stiu care bagaj si seara nu vazusem sa fie nevoie de asa ceva ca sa-l cautam. Celalalt  dormitor avea doua paturi separate, .mobilier simplu si draperii mai inguste decat fereastra si soarele patrundea inauntru de cum rasarea dimineata si ne batea fix in ochi. Una din paturile cu care ne inveleam erau mizerabile( vezi poza).  Asadar eu am dormit invelita cu prosopul de plaja si cu halatul de baie la Douvas House, cu cazarea rezervata de pe Booking. Macar am mancat peste proaspat si calamari pe saturate facuti de noi la gratar!Douvas House-Toroni24Douvas House-Toroni1Douvas House-Toroni2

 Aceste probleme le-am observant prea tarziu, cand sa ne pregatim de culcare, era miezul noptii si nu am mai mers la patroni sa fac sesizare. Si nici nu imi sta in caracter cand ma cazez undeva sa incep ca o soacra sa verific totul din prima clipa, ci am considerat ca daca platesc niste bani, contravaloarea lor ar trebui sa acopere prin dotari si servicii  oarecum valoarea lor. Si banii nu au fost putini, pentru ca era extrasezon si 50 de e pe noapte pentru un apartament mi se parea o suma ok, nici mica, nici mare. Dar in Serbia, am dormit cu 25 de e /apartament in statiunea Zlatibor in luna  iunie  si inca fix in centru, nu ca aici intr-o infundatura!Douvas House-Toroni13Douvas House-Toroni12Douvas House-Toroni11

Unde este marea?

Am preparat pestii si fructele de mare si i-am servit pe terasa, la umbra si apoi ne-am  pregatit  sa mergem la mare. La Marea Egee  care ar fi trebuit sa se afle foarte aproape, precum reclama, la 150 m!

’’ Fiecare unitate are un balcon cu vedere la Golful Kassandra sau la munte.’’

 Deci ar fi trebuit sa o vedem din balcon.Noi nu aveam balcon, ca eram la parter, dar aveam terasa. Dar nici daca ne-am fi urcat pe acoperis nu aveam cum sa vedem Golful Kassandra! Muntele da! Inainte de plecarea la plaja iar  eram in incurcatura: Unde este marea si cum ajungem la mare? Ne-am gandit sa ne ducem cu masina pe acelasi drum pe care ne-a adus madam, dar era tare incalcit si nu ne-am riscat, poate iar ne-am fi invartit in cerc, pentru ca la venire nu ne-a dat prin gand ca ne vom mai intoarce pe acolo ca sa retinem pe unde merge drumul.  I-am intrebat pe patroni si ne-au spus ca la iesirea din curte sa facem dreapta si din nou stanga. Le-am urmat sfatul si am plecat pe jos pe drumul pe care ne-au sfatuit.Douvas House-Toroni15

 In toate cele 9 vacante petrecute in Grecia am trecut prin fel de fel de experiente cautand drumul spre plaja, insa acesta e de neuitat si mai ales de nerecomandat! Drumul la dreapta a mers cumva, apoi la stanga parea ca iar se infunda si ne-am intors inapoi. Dar surpriza, altul nu era, ci tot acela. Ne-am intors din nou  si daca pana acum o tineam tot intr-o gluma, mai ciupind cate un strugure bun si zemos de peste gardul vecinului acum ne-a cam pierit zambetul. Drumul nu mai continua din cauza ca era o poarta mare de fier legata cu multe sarme, pentru ca dincolo de ele era propprietatea cuiva. Imaginati-va ca in lateral, dincolo de gard,  erau niste blocuri de locuinta care aveau curti pline cu fel de fel de obiecte personale pentru munca prin gradini si cativa caini si pisici, iar noi am dezlegat toate sarmele si am trecut dincolo fraudulos.Douvas House-Toroni14

Dupa blocuri era soseaua pe care la amiaza am tot cutreierat-o cautand cazarea, cand GPS-ul era derutat. Si dincolo de ea, marea, marea albastra pentru care venisem 1000 de km din Romania. Si nu ne-am gandit ca vom fi nevoiti sa intram prin efractie pe proprietatile oamenilor si prin balarii ca sa putem ajunge la ea, sa facem plaja si sa inotam in ea! Care dintre voi va doreati in vacanta pe care o astepti un an asa ceva? Sa dormi invelit cu paturi jegoase, muscat de tantari si sa ajungi la plaja in astfel de mod? Dar daca aveam nu 2 nopti, ci 7 rezervate, ce faceam? Pentru ca in definitiv fiecare are de la vacanta anumite asteptari, mai mult sau mai putin realiste.Douvas House-Toroni20

Vrem acasa !

Pentru mine vacanta e un lucru sfant si nu permit nimanui sa-mi strice visele in nici un fel. De aceea a doua zi, cum ne-am trezit, am schimbat cateva cuvinte cu o alta turista  din Romania, cazata in alt corp, sosita inaintea noastra acolo, care ne-a aratat cum arata camera lor si intr-adevar arata frumos, ca in fotografiile de pe Booking. In schimb, ne-a spus ca au venit impreuna cu o tanara familie aflata in luna de miere care a renunta la cazarea pe care o aveau rezervata aici pentru ca nici camera solicitata de ei nu era cea care au primit-o la fata locului si toti erau nemultumiti de locatia respectiva si de accesul catre plaja. Dupa aceea,  am luat urmatoarea hotarare: Am plecat toti 4 la Porto Koufo si ne-am baut cafeaua la o taverna  frumoasa si insorita de la malul marii, apoi am cumparat din nou de la  pescari peste proaspat, cu gheata si ne-am mai oprit intr-un mic golf sa mai tragem o baie. Ultima! Pentru ca la 12 eram deja ajunsi la cazare, bucurosi ca am nimerit drumul inapoi  din prima si l-am informat pe proprietar ca nu dorim sa mai stam si a doua noapte, din numeroasele motive enumerate mai sus, dar ca la sosire achitasem integral si ca solicitam banii pentru o noapte inapoi. Bineinteles ca nu a fost incantat de idee si nu ne-a dat decat jumatate din suma inapoi. Pe blonda n-am mai revazut-o, ea ne-a facut doar primirea, si-am muscat momeala. Am pornit spre casa, oprind sa mai revedem plaja Aghios Ioanis si Philoxenia Bowngalows, unde am fost cazati in luna mai. Apoi ne-am cazat o noapte in capitala Macedoniei, in Skopje si am vizitat orasul, de unde am ramas cu impresii deosebite si cu dorinta de a reveni. In Serbia am luat masa la Predejanie si apoi ne-am continuat drumul spre tara.Douvas House-Toroni21

Concluzia

 Am plecat cam suparati, scriind o noua pe fila de vacanta in Toroni, la Douvas House, unde din pacate am trait o experienta neplacuta, nedemna de a aparea  in blogul meu intitulat ‘’Vacanta Reusita’’. Dar asta este situatia, este un fapt real, pe care am considerat necesar sa-l povestesc aici, sa stie cei ce citesc si viseaza o vacanta reusita acolo cum stau lucrurile la fata locului.Sa vada si din fotografii fix ce am descoperit noi acolo,  chiar daca nu-s fotografii atractive, sunt reale, nu doar ce apare pe Booking. Cazarea la Douvas House a fost cea mai rea cazare de care am avut parte vreodata si singurul lucru care m-a dezamagit pana acum in Grecia pe care o ador la nebunie. Bineinteles ca nu trag concluzii drastice si voi privi jumatatea plina a paharului. Este o experienta neplacuta si cam atat. Abia astept sa ma duc din nou in Grecia! Nici macar n-are importanta unde….

13 comentarii

  1. Asa e draga Georgiana,exact cum ai scris,purul adevar,si ma bucur ca ai scris despre aceasta locatie.Poate alti turisti o sa citeasca si n-o sa traiasca aceasta experienta pe care am trait-o noi.

    1. Dintre toate motivele enumerate de mine mai sus, pentru care am scris aceast articol critic, unele puteau fi remediate: patura schimbata, plasa de tantari inlocuita, draperia la fel, chiar si schimbarea camerei. Un lucru insa nu se putea schimba si era cel mai important: drumul catre plaja! Cui ii place intr-o vacanta pe care altii o viseaza a fi perfecta un an intreg,sa mearga la plaja prin drumuri infundate, intrand fraudulos pe proprietatile altora? Pentru mine….si drumul spre plaja face parte din bucuriile vacantei. Ce sa mai vorbim de cuplul acela aflat in luna de miere!!! Unde-i romantismul? Moare de tot cand incepi sa desfaci sarmele cu care e legata poarta vecinilor, ca sa vezi un apus de soare la Toroni!

  2. Este bine ca mai prezentati si lucruri negative, poate unii pot evita asemenea locuri. Multumim!

    1. Din fericire, nu am trait multe asfel de experiente in vacante, incat sa fiu atat de suparata. Si chiar ma miram citind pe alte site-uri turistice despre problemele altora si credeam ca ei exagereaza ca nu se poate asa ceva. Si pana nu o patesti,nu-i crezi pe deplin, ca asa-i omul. Am mai avut o sigura data o astfel de dezamagire la o taverna din Larnaka, Cipru si o sa scriu si despre aceea. Si inca una ….turistica, la Carnavalul de la Venetia, cand unele romance ne faceau de ras, imbracate de carnaval in rochii de printese stand si cersind in fata la Palatul Dogilor. Dar despre asta deja am scris aici:
      http://vacantareusita.ro/romanii-la-carnavalul-de-la-venetia-cu-bune-si-rele/

  3. Se mai intampla astfel de lucruri, nu neaparat daca rezervi prin booking,com. Eu am patit ceva asemanator prin ofertele tentante de la agentiile noastre de turism…tot pe destinatia Grecia, chiar anul trecut, atat in Skiathos cat si in Zakynthos. Una a scris in oferta si alta a cam fost real. De aceea nici nu mai cred in ele atat de mult. Incerc sa caut locatia respectiva pe toate site-urile de pe net si apoi sa-mi fac o parerea. Dar adevarata parere se face la locul faptei. Si mai conteaza si cum percepe fiecare…

    1. Da, ai dreptate, Ileana. Problema e ca atatea minciuni apar pe internet!!!Acum am scris pe Google numele Douvas House sa vad ce au mai scris si altii. Ce am gasit toate erau site-uri de rezervare, pentru ca doamna blonda nu are cum vinde la fata locului, pentru ca nu prea umbla turistii prin infundaturi, unde este situata pensiunea ei, ca sa o descopere. Si am mai gasit ”Vacanta in Grecia”, care mintea ca Douvas House este situata chiar pe plaja. Si i-am scris un comentariu si tare sunt curioasa daca il va modera.
      Iar despre ”perceperea” despre care vorbesti, pot spune ca eu am perceput si cu crestetul capului, deoarece ca sa pot intra in dormitor, erau 2-3 trepte de urcat sin hol si vrei-nu-vrei dadeai cu capul de sus, asa de bine lucrata era casa! Probabil era casa bunicilor si aceia erau mai scunzi:))Si uite pentru acele cucuie cu care am plecat de la Toroni, merita s-o altoiesc pe blonda cu acest articol. S-o fi gandit ca astia-s romani si-mi bat joc de ei!

  4. Imi pare rau ca ai patit asa, Georgiana. Nu stiu insa daca booking.com e de vina. Eu tot prin ei mi-am facut rezervarile mereu. Am avut o chestie mai neplacuta la Ulcinj, in Muntenegru dar sunt convinsa ca nu booking.com era de vina ci proprietarul, care facea el alte afaceri pe langa booking.com…Dar pentru ca am vorbit destul de dur cu el, ne-a cautat a doua zi o alta cazare care a fost OK.

    Personal, n-am perceput niciodata la greci o atitudine de tipul celei cu care inchei tu raspunsul de mai sus. Dimpotriva, am avut impresia ca ii simpatizeaza pe romani, fiindca castiga suficient d epe urma lor, nu? Am intalnic si eu asta noapta un patron mai artagos (despre care voi povesti in curand) dar pana la urma m-am inteles si cu el:)

    Ma bucur insa ca iubesti in continuare Grecia, ca mine si multi altii:)

  5. Da, o iubesc mult, de-mi vine sa ma mut acolo! Nu acuzam Bookingul, dar asteptarile au venit de acolo, pentru ca acolo am citit descrierea si am vazut fotografiile. Vad ca acest articol a fost citit cam de 3 ori mai mult decat unul pozitiv astazi! Pentru mine a fost o invatare de minte, de acum incolo, nu platesc pana nu verific sa vad daca totul este in regula.Dar noua numai la pesti ne era gandul cand am sosit:)

  6. Vezi de ce nu rezerv nimic pe booking.com? Si Ciprian a patit-o la Amsterdam si au renuntat la cazare si altii am auzit ca au patit-o. De aceea existam noi, ca sa fim obiectivi, nu ca site-urile de rezervari!!

    1. Cred ca site-urile de rezervari nici nu verifica, sau daca o fac, o fac superficial, verificand doar daca le-a intrat comisionul din partea agentiilor a caror reclame le publica. Oricum, acest articol e o pata neagra si pentru Booking, nu doar pentru Douvas House! Canad te gandesti, ce simplu era ca unitatea de cazare sa-si fi facut corect treaba! Asta era normalitatea! Nu noi sa-i verificam, ci sa mearga totul bine de la sine!

  7. Ai avut o experienta foarte nasoala, bine ca nu a fost doar o prelungire de concediu si nu un concediu intreg. E bine sa scrii review si pe booking ca sa stie altii ce ii asteapta, mai ales strainii care nu stiu citi romana si nu vor putea citi acest articol.
    Eu mi-am facut majoritatea vacantelor prin booking, chiar cred ca au preturi ok insa sunt foarte atenta la review-uri si incerc sa rezerv la hoteluri cu nota peste 7.5. Ma uit mereu sa fie in centru si sa aiba review-uri pozitive. Insa chiar si asa am avut si eu o experienta nasoala in Porto, despre care urmeaza sa scriu dar si cea mai frumoasa unitate de cazare am rezervat-o tot prin booking!

  8. Alice, am tot ezitat din septembrie si pana acum sa scriu despre aceasta experienta neplacuta, care mi-a lasat un gust amar. Ma tot gandeam ca ii stric omului afacerea . Dar el , de ce nu s-a gandit ca-mi stica mie vacanta?Si nu am facut-o pentru faptul ca nu ne-a inapoiat suma integrala pentru a doua noapte de cazare. Ca si asa de banii aceia prietenii nostri au zis sa cumpere de la ei cativa litri de ulei de masline, ca aveau de vanzare si ne informase din prima zi. Deci ei n-au dat inapoi bani din buzunar. Concluzia ca locul e pozitionat rau de tot si ei nu vor putea vinde deloc cazari la fata locului, decat de pe site-urile de rezervare, unde omul vede pe harta relativ aproape de plaja locatia, dar nu stie ca e , practic, o infundatura!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 11 =